Alina

shoricik_aly · Trimis: 03/02/2009 01:35 Titlul subiectului: Alina

Am zis sa dau eu startul si astept critici constructive. :-D

Din categoria proza scurta:

Pâinea caldă

Ţin minte îndată ce eram o copilă ce se învârtea printre picioarele mamei făra a o lăsa să păşească. Inocenţa mea a marcat tinereţea părinţilor mei, aşa cum fiecare dintre noi o face, cu mai mult sau mai puţin noroc. Deşi mai târziu apărem ca nişte îngeri cu o aură de drac, să fiţi siguri dragi copii că îi bucurăm pe cei ce din greu ne-au crescut, fie că din pântecele lor noi ne-am ivit, fie că nu.
Mama m-a ţinut de mânuţa mea fragilă în fiecare moment şi m-a invadat cu propria ea. Greşesc sau nu cnd zic aşa, mi-e totuna. Îmi privea ochii albaştrii şi mă făcea să mă văd în oglinda ei. Nu-mi dădeam seama niciodată de asta, dar acum îmi amintesc; ce scumpe sunt acele momente!
La bunica îmi placea cel mai mult să merg, ca un copil tâmp, ce vedea doar jucării. Eram dezamagită să văd o păpuşă rupciugoasă într-o ladă veche şi prăfuită, dar de fiecare dată aşteptam să văd ceva nou. Şi deşi eram dezamăgită tot vroiam să merg. Mă atrăgeau locurile şi mai ales, lipsa de reguli. Acolo puteam alerga în voie fără ca mama să-mi zică să-mi aranjez fustiţa, că nu e frumos. Mă transformam în "eu", cea năzdrăvană şi eram un viitor baiat. Evident, era trebuință de o operaţie, dar eu tot concuram cu ei, cu acei netrebnici ce doreau să cucerească restul "prinţeselor". Dar nu pe mine, căci eu nu mă purtam curată şi cu o umbreluţă "ca prinţesele de la televizor", cum ziceau ele.
Mie îmi plăcea să hoinăresc şi tare mi-ar mai fi plăcut să locuiesc acolo de mic copil, să uit că există şi locul numit "acasă", care se află în oraş. Să uit sau şi mai bine, să nu fi existat. Dar soarta crudă ne plasează mereu în locul nepotrivit, iar noi ne zbatem să îl căutam pe cel potrivit, permițând în urmă cutia cea veche, care se deschide prea uşor, căci e deja deschisă. Să apelăm la simplitate. Toţi ne complicăm, adăugăm ceva, şi vedem viitorul mai promiţător, dar oare chiar aşa este el?
Lăsând toate aceste concepte noi, de om matur, prea ocupat să mai zâmbească, să vă zic de ce îmi este cel mai dor. E vorba de un miros. Obişnuiam să merg pe dealul din spatele casei, să alerg şi să mă tăvălesc prin praf sau noroi laolaltă cu caţiva baieţei de vârsta mea. Mă urcam prin copaci, săream peste obstacole ca cele din filmele SF pe care le urmăream cu tata, dar eram plină de energie. Uitam de reguli şi de viaţa reală astfel câteva ore, de la micul dejun, până când bunica, cu vocea ei asprită de vreme, dar subţire, mă striga să vin la masă. Atunci fugeam ca o nebuna în vale, adeseori mă împiedicam şi mă rostogoleam de câteva ori, mă umpleam cel mai rau de julituri, dar nu-mi păsa. Ştiam că atunci bunica făcea faimoasa ei pâine de casă şi mirosul îl simţeam din ce în ce mai mult cu cât mă apropiam.
-Hai fetiţo, că altfel nu mai primeşti nimic! striga bunica ca să mă necăjească. Eu continuam în ritmul meu şi intram anterior ei, mă spălam foarte bine pe maini, pe faţă şi pe picioare, îmi scoteam săndăluţele, care erau mai mult de formă, aproape rupte, şi mă aşezam pe un scaun cam înalt. Aşteptam nerăbdătoare să văd pâinea aceea aburindă în faţa mea şi de cele mai multe ori mâncam paine şi până să pună bunica mâncare în farfurii, eu eram deja sătulă. Pentru mine, pâinea caldă, făcută de bunica, era cea mai bună prăjitură. Şi azi rămâne la fel, dar în timp începusem să ţin la silueta mea.
Când am mai crescut, rămâneam în casă, lângă bunica, încercând să fur reţeta acelei minuni. Dar tot ce reuşeam să prind erau vorbele bunicii, căci deja începeam să visez. O mireasmă ameţitoare mă ducea departe, într-o lume cunoscută, a copilăriei. Am avut întradevăr o copilărie fericită şi vacanţele la bunica erau preferatele mele. Nu toţi copiii sunt aceiaşi, nu toţi au petrecut la fel ca mine, dar vă asigur că cei care au făcut-o au fost tare fericiţi, în contradicţie cu problemele actuale.
Şi azi, când mai merg la ţară, merg la ora când ştiu că în toată casa va fi mirosul acelei minuni divine a copilăriei mele. Bunica, deja fără putere, urmează aceeaşi tradiţie. Nu în fiecare zi, ca odinioară, dar când ştie că vine "fata ei cea năzdrăvănoasă", cum îi plăcea să-mi zică, pregateşte pâine. Ori membrele ei, ori vreun secret al ingredientelor, orice ar fi, mă face de fiecare dată să mă pierd în mirosuri şi să-mi aduc aminte de zilele trecute.
Dar acum îmi amintesc, copii dragi. Şi asta, în lipsa zilnică de buna prăjitură, este cea mai dulce prăjitură a mea. Căutaţi-o şi voi, dragi oameni fără minut de meditaţie iar voi dragi copii fără constrângeri, să vă amintiţi de ele.
_________________
Do you think that I am blind, nothing left for me to lose?
Do you know that I am blind to everything you ever do?
Must be something on your mind, something lost for me to find

Heineken · Trimis: 26/07/2009 13:31 Titlul subiectului: Tare..

Super tare textul...ar trebui sa fii scriitoare :-)